Cel mai lung drum din lume .
Ar trebui precizat, în primul rând, diferența dintre drum, stradă, autostradă sau bulevard. Am colectat informații utile despre toate aceste tipuri de artere rutiere, cu o mențiune: cel mai lung drum din lume nu trebuie neapărat să existe în linie dreaptă. Cea mai lungă stradă din lume trebuie, totuși, să fie de sine stătătoare, nu inclusă într-o altă rețea, superioară ca structură.
Autostrada Pan-Americană este cea mai lungă a lumii. Se derulează din Fairbanks (Alaska) până la Buenos Aires (Argentina), pe o distanță totală de aproape 50.000 km. Însă nu a fost niciodată finalizată. Porțiunea cunoscută sub numele de Darien Gap, o zonă acoperită aproape în totalitate de junglă, lungă de peste 150 de kilometri, din statul sud-american Columbia, a rămas neterminată. Mașinile și pasagerii sunt transportați de-a lungul acestei secțiuni de drum prin intermediul unor ambarcațiuni. Șoseaua Pan-Americană este, de fapt, o rețea de drumuri, fiecare cu propriile caracteristici de design și calitate. Măsurând distanța acoperită de autostradă în linie dreaptă, ajungem la o distanță în aer de peste 25.000 kilometri.
Cel mai lung drum nu înseamnă linie dreaptă
Cel mai lung drum din lume schițat în linie dreaptă este, fără îndoială, în Arabia Saudită, conectând zona Haradh cu Badha, de la granița cu Emiratele Arabe Unite. Drumul, cunoscut sub numele de Autostrada 85, are aproximativ 260 kilometri lungime. În Australia, pe de altă parte, cel mai lung drum în linie dreaptă este faimosul „90 Mile Straight”. Se întinde între belladonia și Caiguna, pe o distanță de 1.668 km, acoperită de autostrada Eyre de-a lungul terenului plat din Câmpia Nullarbor. Este artera ce reunește sudul Australiei cu nordul. Secțiunea de drum „90 Miles Straight” are, de fapt, 146,6 kilometri (91 de mile), doar asfalt, fără curbe.
Câmpia Nullarbor găzduiește cel mai lung teren de golf din lume, denumit Nullarbor Links. Practic, pe întreaga sa lungime, putem găsi nenumărate terenuri de golf și dependințe dedicate acestui sport. Însă tot aici se găsește și cea mai lungă secțiune dreaptă de linie ferată, cu o lungime de 478 kilometri, între Ooldea și Loongana, parte din calea ferată Trans-Australian de la Perth spre Sydney, via Adelaide.
În America de Nord, cel mai lung drum în linie dreaptă este de 50 de kilometri, între Beaver Creek și Gackle, de-a lungul Autostrăzii 46 din North Dakota. Aceasta din urmă este autostrada cea mai lungă a Americii de Nord, derulându-se pe o lungime de 198 de kilometir, între localitățile Oxbow și Streeter, traversând, pe traseu Red River Valley.

Comentarii
Trimiteți un comentariu